Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Livret militar contra plată

Livret militar contra plată

Un inspector din cadrul Secţiei de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei din raionul Donduşeni a fost reţinut de către ofiţeriii Direcţiei Generale Teritoriale “Nord” a Centrului anticorupţie fiind suspectat de trafic de influenţă.

Acesta ar fi pretins şi primit de la denunţător suma de 800 de euro, susţinînd că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Comisariatului militar Donduşeni, privind eliberarea livretului militar pe numele acestuia.

După un şir de măsuri operative de investigaţie efectuate de către colaboratorii DGT “Nord”, inspectorul a fost reţinut în flagrant delict în timpul primirii celor 800 euro marcaţi “mită CCCEC”.

Astfel, o cauză penală a fost pornită în temeiul art. 326 alin (1) – “trafic de influenţă”, ce prevede o pedeapsă de la 3 la 7 ani privaţiune de libertate cu o amendă de pînă la 60 000 lei şi cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii de la 2 la 5 ani; şi 324 alin (2) lit. c) Cod Penal al Republicii Moldova – “corupere pasivă”, ce se pedepseşte cu amendă de pînă la 60 000 lei sau privaţiune de libertate de la 2 la 6 ani.

Bănuitul şi-a recunoscut vina şi este cercetat în stare de libertate.